miercuri, 23 decembrie 2015

Insula Santorini, o insula de poveste

Insula Santorini este situata in Marea Egee si este cea mai sudica insula dintre insulele Cyclade. Santorini beneficiaza de toate atuurile meleagurilor grecesti. Soare stralucitor al carui apus hipnotizant atrage turistii ca un magnet, ape de smarald, plaje superbe si satucuri pitoresti colorate traditional grecesc in alb si albastru. Aditional fata de celelalte destinatii grecesti, insula Santorini se mandreste cu un vulcan ascuns in mare si inca activ.


            Ceea ce atrage turistii chiar mai mult, este legenda conform careia in aceasta regiune s-ar fi aflat faimoasa Atlantida. Un alt aspect de unicitate, este si faptul ca in acest loc se afla Pyrgos, un sat castel, faimos prin faptul ca detine mai multe biserici decat case.
            Insula principala din grupul de insule pe care il asociem cu numele de Santorini este Thira, iar in jurul sau se afla insulele Thirasia si Aspronisi, ce sunt de fapt parti ale initialei insule Strogilli, fragmentata in urma eruptiei ce a avut loc in anul 1645 i.Hr.

            Capitala insulei este stabilita la Fira, un oras port cocotat pe marginea unei stanci inalte de 260 metri. Fira fascineaza prin stradutele sale inguste, farmecul grecesc al caselor, unele datand chiar din secolul al XVIII-lea si panorama superba asupra vulcanului.
           
            Obiective turistice ale statiunii Oia:

            Cel mai frumos si mai cunoscut sat al insulei Santorini este Oia, un loc magic datorita apusurilor de soare ce prin frumusetea lor par unice in lume. Este si o destinatie obligatorie pentru fotografi, lucru demonstrat de imaginile surprinse in acest loc.



            De asemenea, construit in varful unei stanci, Oia ofera frumoase privelisti asupra insulelor Palia, Nea Kameni si Thirassia

            Primul obiectiv turistic demn de mentionat il reprezinta chiar apusurile de soare. Cele mai reusite fotografii sunt de obicei surprinse de pe zidurile castelului Kastro.

            Portul Ammoudi este un mic port ce nu trebuie sa lipseasca de pe lista obiectivelor de vizitat din Oia. Este un loc pitoresc si foarte primitor, cu ape cristaline, atmosfera relaxanta si locuri in care turistii pot servi delicioase preparate din fructe de mare. De asemenea, din acest port pornesc vase de croaziera catre insula Thirassia pentru cei ce isi doresc sa exploreze mai mult.

            Muzeul Maritim Oia este locul perfect pentru o incursiune in domeniul maritim cu aer grecesc autentic si a fost fondat in anul 1951 de catre Antonis Dakoronias, capitan de nava. Gazduit intr-o cladire veche, muzeul expune o colectie interesanta de vechi echipamente folosite pe mare, desene si picture foarte frumoase. Tot aici turistii pot vedea si modele noi si vechi de ambarcatiuni folosite in aceasta regiune.

            Castelul Kastro este un vechi castel venetian frecventat cel mai des de cei ce isi doresc sa surpinda imagini cu legendarul apus de soare din Santorini.



            Moara de Tesut se afla in apropierea Muzeului Maritim si este un loc perfect pentru turistii ce isi doresc sa cumpere produse alimentare si tesaturi traditionale grecesti.

            Plajele din Oia  sunt Armeni si Katharos, doua plaje micute. La cea dintai accesul se face coborand 291 de trepte, sau apeland la serviciile unui magar, mijloc de transport traditional grecesc. Nu exista alte facilitati decat serviciile unei taverne. Plaja Katharos este o plaja cu pietricele negre, iar accesul se face pe drumul ce duce catre Portul Ammoudi.

Insula Rhodos, perla Dodecanezului

Insula Rhodos este cea mai mare si mai estica insula din Arhipelagul Dodecanez si imbina patrimoniul sau natural deosebit de frumos cu o istorie fascinanta, prezenta la tot pasul in numeroasele monumente, situri arheologice si muzee de pe insula


            Scaldata de valurile Marii Meditarane in partea de est si de apele Marii Egee in partea de est, Insula Rhodos se afla sub un soare arzator ce straluceste 300 de zile pe an, imblanzit de vanturile puternice ce bat dinspre vest. De asemenea, insula se mandreste cu unele dintre cele mai frumoase plaje din Grecia, cursurile de apa si izvoarele sprintene. Clima insulei este blanda si permite trandafirilor si dafinilor sa creasca din abundenta. Nu lipsesc nici emblematicii maslini, leandri si pini ce impanzesc relieful predominant stancos al insulei

            Capitala cu acelasi nume cu al insulei, Rhodos, este remarcabila prin faptul ca poate fi segmentata in trei parti distincte: o regiune antica, o regiune medievala si o regiune moderna. O fuziune de culturi diferite impletite cu evenimente istorice si trasaturi specifice ale unor civilizatii din trecut, si-au pus cu toatele amprenta asupra acestui loc atat de special din Grecia. Una dintre minunile lumii antice, colosul din Rhodos s-a aflat tot aici.

            Orasul vechi este principala atractie a capitalei si epateaza cu cele 11 porti de intrare ale sale. Aici turistii vor putea vedea pavajul in alb si negru, mozaicurile ce amintesc de vremurile antice si ruinele templelor lui Zeus, Apolo si Atena. Orasul modern detine o zona pietonala intesata cu cafenele, resturante si magazine, perfecta pentru o sesiune de cumparaturi.



            Acropola din Rhodos este si ea un puternic punct de atractie turistica, cu numeroasele sale vestigii ale templelor grecesti din antichitate, alaturi de un alt monument istoric fascinant, Palatul Marelui Maestru al Cavalerilor de Rodos ce domina vechiul oras. Palat si totodata fortareata, este considerat a fi o minune arhitecturala, cu intrarea sa monumentala cu arcade magnifice.

            Cateva dintre obiectivele turistice ale orasului Rhodos:

            Palatul Marelui Maestru al Cavalerilor de Rodos: este un vestigiu cu o puternica incarcatura istorica. Inaltandu-se semet pe stancile insulei, palatul a avut un important rol de aparare impotriva cotropitorilor. Construit pe locul ruinelor unei fortarete bizantine, palatul a fost distrus ulterior de o explozie si refacut intre anii 1937 – 1949. Cele mai frumoase exponate sunt mozaicurile si sculpturile din perioada Elena, Romana si pre-crestina si  mobile din secolele XV si XIX.

Muzeul de Arheologie din Rhodos: este gazduit de cladirea medievala a Spitalului Cavalerilor si detine o colectie frumoasa de exponate ce acopera o perioada de timp ce incepe cu perioada arhaica si se incheie cu perioada influentelor elene si romane. Stela din Criton si Timarista din secolul V i.Hr, statuia Afroditei scaldandu-se, stela funerara a unui razboinic mort din secolul II, sunt doar cateva dintre cele mai interesante exponate

Sinagoga Kahal Shalom: este una dintre cele mai veci sinagogi din Grecia si a fost construita in anul 1577 fiind inca folosita in scopul rugaciunii.



Portul Mandraki: este un loc frumos pentru o plimbare si pentru a trage cu ochiu la activitatea portuara intensa.

Centrul istoric medieval Rhodos: este inscris pe lista patrimoniului Mondial UNESCO si este un oras alcatuit din 200 de stradute ce nu au nume, inguste si pietruite cu pietre rotunde. Strada Cavalerilor lunga de 600 de metri, facea legatura pe vremuri intre Acropola si portul orasului, iar la inceputul secolului a XVI-lea devenea un loc favorit al hangiilor. Printre cele mai faimoase hanuri se numara: Hanul limbii italiene construit in anul 1519, Palatul familiiei Villiers si Hanul Frantei construit in anul 1492 si care in prezent adaposteste Institutul de Limba Franceza. Tot in aceasta regiune se afla si Palatul Cavalerilor si Piata Simi intesata de comercianti.

luni, 16 noiembrie 2015

Insula Mykonos, un mic paradis insular



Peisajele insulei Mykonos se remarca prin frumusetea naturala a apelor azurii si a cerului albastru ce te imbie la visare si elementele tipic grecesti cum sunt casutele albe cu obloane albastre, bisericile cocotate pe stanci, tot albe si ele si ospitalitata localnicilor. Toate acestea sunt completate de o gama larga de magazine, cafenele, restaurante, baruri si terase majoritatea aflandu-se in orasul Mykonos si destinate valurilor nesfarsite de turisti. Ceea ce este insa particular insulei Mykonos fata de celelalte insule grecesti, este existenta morilor de vant, pe vremuri cu rol in macinarea porumbului si graului, astazi doar cu rol de infrumusetare arhitecturala.
Un alt element de unicitate il reprezinta existenta cartierului Alefkandra din orasul Mykonos, denumit si “Mica Venetie”, o zona asemenatoare suratei sale consacrate, frumoasa Venetie, unde casele detin un perete extern in apa marii si unde exista o mica promenada, perfecta pentru o seara romantica in oras.
            Insula Mykonos, denumita si Saint Tropez-ul grecesc, este extrem de cunoscuta insa pentru energia pe care o poseda si atractia pe care o exercita asupra maselor de turisti aflati in cautare de distractie si viata de noapte tumultoasa. Plajele din sudul acestei insule se afla intr-o continua petrecere, oferind posibilitati de inchiriere de schiuri nautice, jet-ski – uri, practicare de windsurf si parasail, calarie pe malul marii, toate incarcand turistii cu voie buna si energie pentru petrecerile ce incep dupa lasarea serii. Un sejur mai relaxant poate fi facut in lunile primavara si toamna atunci cand atmosfera devine mai calma si mai romantica.

           

Obiective turistice in insula Mykonos:


            Galeria de arta Rarity din Mykonos este un must – see in orasul Mykonos. Galeria expune piese de arte deosebit de frumoase realizate de cunoscuti artisti contemporani.

             Plaja Agios Sostis se afla in gura de nord a golfului insulei si este o plaja salbatica a carei caracteristica principala o constituie prezenta unor vanturi foarte puternice denumite Meltemi. Acestea ating cote maxime in lunile iulie si august ceea ce face din aceasta plaja o destinatie extreme de cautata de cei ce isi doresc sa practice surf.

            Insula Delos este o insula stancoasa, una dintre cele mai mici insule din grupul Insulelor Ciclade,  situata la aproximativ 10 km de insula Mykonos. In antichitate aceasta insula era considerata sacra cu o dsetinatie de altar al zeilor, iar situl arheologic de aici sustine acest lucru. Conform mitologiei grecesti zeita Leto a dat nastere celor doi copii ai sai, Apollo si Artemis pe aceasta insula. Sapaturile arheologice de pe insula Delos au inceput in anul 1873 si au readus la viata: Sanctuarul lui Apollo, din pacate doar ruine astazi, Sala Taurilor – Sala Corabiilor, una dintre cele mai bine conservate cladiri de pe insula, Districtul Rezidential sau Agora, ce a servit drept sediu pentru comerciantii romani, Districtul Teatrului, ce dateaza din secolul al III-lea i.e.n, Incinta Sacra, Lacul Sacru si Leii de Marmura.


 
Muzeul de Arheologie din insula Delos este locat la est de Incinta Sacra si gazduieste o colectie de exponate ce provin din descoperirile din stiturile arheologice. Dintre acestea se reamarca in mod deosebit mana lui Apollo din Naxos, Gorgonele din secolul al VII-lea i.e.n., un sfinx, “kouroi” si “korai” din secolul al VI-lea i.e.n si trei statuete de femei sezand din secolul al VI-lea i.e.n. 
 
            Plaja Elia este cea mai mare din sud-estul insulei Mykonos. Este ideala pentru practicarea de sporturi acvatice si ofera o gama larga de activitati turistilor sai.

            Strada Matoyanni este strada principala a orasului Mykonos si este amplasata perpendicular pe linia portuara a orasului. Este considerata zona centrala comerciala a orasului si ofera o varietate de magazine, cafenele si restaurante potrivite  pentru toate gusturile.

            Manastirea Tourliani din sud - estul localitatii Ano Mera dateaza din secolul al XVIII-lea si detine o colectie interesanta de obiecte religioase precum si frumoase sculpturi realizate din lemn.


            Plaja Super Paradise este cea mai populara plaja din Mykonos renumita pentru frumusetea marii. Este si o destinatie preferata de cei aflati in cautare de distractie si petreceri.
  
 



Insula Lefkada si frumusetea ei salbatica



Insula Lefkada este o insula greceasca din Marea Ionica ce isi are capitala in orasul cu acelasi nume, situat in partea de nord a insulei pe malul unui port natural. Lefkada este legata de partea continentala a Greciei printr-un lung dig rutier si un pod ce o fac usor de accesat cu masina. Numele de “Lefkada” inseamna in limba greaca “pietre albe” ce se gasesc din belsug in partea de sud a insulei.

            Cultura acestei insule grecesti isi impleteste trasaturile autentice grecesti cu cele venetiene, otomane, franceze, prusace si britanice, caracteristice popoarelor ce au stapanit aceste locuri de-a lungul timpului. In ceea ce priveste latura mitologica a insulei, exista o legenda conform careia in sudul insulei poeta lirica a antichitatii, Sappho, s-ar fi aruncat in mare in zona Capului Lefkada, nemaiputand suporta povara iubirii neimpartasite pentru Phaon. Doar cateva din scrierile ei au supravietuit timpului.
 
            Cea mai mare statiune a insulei si totodata si cea mai populara este Nidri, iar la nord de aceasta, pe coasta de est sunt amplasate statiunile Lygia, Nikiana si Perigiali. Nidri este ideala pentru familiile cu copii sau pentru cei ce isi doresc sa inoate in ape linistite, avand o intrare foarte lina in mare si ape foarte limpezi.
            Insula Lefkada este considerata a fi una dintre cele mai frumoase din Grecia si pune la dispozitia turistilor o gama larga de facilitati de cazare ce includ hoteluri de lux, vile private si campinguri. Ceea ce o face deosebit de atractiva este latura ei salbatica ce este data de nesfarsitele plaje, tarmurile a caror frumusete iti taie respiratia, apele azurii, dealurile acoperite de maslini, chiparosi si pini de un verde smarald si florile colorate in nuante vii, ce atribuie peisajului mediteraneean o tenta paradisiaca. Toate acestea sunt acompaniate de spiritul autentic grecesc foarte ospitalier ce asigura o atmosfera relaxata si vesela oricarei vacante petrecute aici.
            Relieful insulei este predominant muntos, dar de la est catre vest peisajul se metamorfozeaza inlocuind padurile luxuriante cu plajele nesfarsite cu nisip fin. Coasta vestica a insulei este locul in care se afla o insiruire de sapte plaje superbe a caror frumusete salbatica nu a fost inca modificata de mecanismele turismului de masa. Este un loc unic in Grecia ce fascineaza turistii sositi din intreaga lume  prin frumusetea virgina a locurilor.

 

           

Plajele insulei Lefkada:

            Megali Petra este situata in partea vestica a insulei si ofera o zona partial amenjata cu sezlonguri si umbrele. In apropierea sa se afla plaja Kalamitsi
            In apropierea satului Athani se afla plaja cu acelasi nume, Plaja Athani, de o frumuste autentica dar mai greu de accesat. Plaja este neatinsa si cei ce o viziteaza trebuie sa isi aduca cele necesare, aceasta incluzand si mancarea.
            Situata in partea vestica a insulei se afla una dintre cele mai cunoscute plaje, Plaja Gialos. Este tot o plaja partial amenajata, cu doar o mica parte organizata ce dispune de o mica unitate alimentara. Desi este foarte populara aceasta plaja ofera totusi intimitate. Ofera peisaje superbe cu formatiuni stancoase profilate pe albatrul marii.

 
            Pentru amataorii sporturilor nautice Plaja Vassiliki este locul potrivit, acestia putand practica aici windsurfing, navigatie si alte sporturi acvatice. In apropiere se gasesc din belsug unitati de cazare, restaurante si magazine.
Un alt loc potrivit pentru a practica sporturi nautice este si Plaja Nikiana ce vine in intampinarea turistilor cu multe cafenele si taverne 
Porto Katsiki este o plaja lunga cu nisip alb, multe roci in diverse forme si marginita de stanci abrupte.
            Pentru cei ce isi doresc sa campeze si sa se relaxeze, Plaja Poros este alegerea ideala.
Plaja Ammoglossa cu nisp fin si auriu se afla chiar la intrarea in orasul Lefkada. 
            Situata pe coasta vestica, la o distanta de 3 km de satul Agios Nikitas se afla Plaja Kathisma dedicata celor ce vor sa se bucure de tot confortul oferit de o plaja amenajata